Am crezut că e o glumă. Am râs cu poftă când primul dork, amic bun, de altminteri, știți voi, tânăr din categoria celor care vorbesc americană răstită și-n slang, dar ei sunt coderi din Prahova cu domiciliul în București, mi-a zis senin:
“Uite, Poie, am să-ți dau o veste:
Chat-whatever este inteligent.”
Am râs și eu, au râs și alții, hai măi, nu se poate. Ne-am adunat în cafenea. Îmi zice bunul meu amic Y: “Auzi Poie, am păr alb la tâmple, am văzut multe. Astea vin și trec, hai, tech-și-neo-mania asta nu ne face bine. Las’ că vezi tu, AI-urile astea-s petarde tehnologice.”
Numai că naiba știe ce o să văd.
Lumea tech pare un spectacol fascinant al băieților fără limite. Simți cum crapă fermoarul lumii și permanent ai impresia că ceva se va schimba radical.
Uneori schimbarea vine lent, unul, doi, trei, lin – așa cum a dispărut “ținuta de oraș” la români. Apare unul în șlapi, vin doi, trei, clar. Lumea nouă e lumea în trening și șlapi.
Alteori schimbarea vine prin forță și de nevoie. Tech a îngenunchiat industrii întregi. Oamenii din media sunt în patru labe și simt suflarea algoritmilor în ceafă. Nu mai au model financiar. Media legacy, în derivă – locul lor luat de podcasturi, influensări, mutare spre individ, gură slobodă, fără fact-checking, redacții de o persoană, jurnale în loc de editoriale. Naiba știe. Dar se vor reinventa, se vede.
Alt exemplu: industria muzicii? Oligopol, “playlisturi” pline de (ro)boți (The Ghosts in the Machine), infuzie de mediocritate, volum necenzurat, maculatură, fără gatekeeperi. Pe fond, crește setea de comunitate și autenticitate. Artiștii se reinventează, în patru labe. Casele de discuri promovează hituri din anii ‘80, în patru labe.
Cinema și streaming. Asincron complet. Am fost serviți, fiecare pe canapeaua lui, cu filme după gustul nostru. Nu mai avem filme despre care să discutăm pentru că fiecare dintre noi vede altceva. Dar cinemaurile mici comunitare și festivalurile duduie.
Chat-whatever este inteligent.
De multe ori schimbarea se întâmplă între patru pereți, când ești singur. Prima dată ești suspicios. Tastezi ceva, iar Chat-whatever îți zice o prostie. Verifici, toată lumea inteligentă râde. Chat-whatever zice banalități, hai înapoi la cărți. Apoi îți schimbi becul de la mașină pentru că Chat-whatever îți zice clar și politicos modelul și codul becului. Taci, zâmbești, dar în fiecare zi mai faci un prompt. Data viitoare întrebi ceva despre literatură. Sau boli. Sau proteine. Găsești ceea ce cauți.
Nimeni nu mai râde de o vreme.
X, cel mai cald om pe care l-am cunoscut vreodată, a fost ultimul care și-a luat mobil. Se uita cu ochii lui căprui peste sală și era oripilat de oamenii – early adopters – cu nasul în ecrane. Umanist, calm. Zece ani mai târziu l-am văzut pe stradă, cu ochii în telefon. Apoi în birt, afundat în ecran. Ultima oară în parc, cu ochii tot în telefon.
Omul meu, X cel cald, îmbrățișat de tehnologie, în pat cu inamicul, cum s-ar zice.
Ceva va veni, ca de obicei și va veni foarte repede, de data asta.