Aveam o convenție clară: la masă vorbim între noi. La masă conversezi. Dacă nu-ți place subiectul, te ridici și stai la bar. Sau la altă masă.
Îmi amintesc primii oameni distrași de telefoanele simple cu taste și câte un joculeț pixelat.
“Băi, termină, ce naiba, am ieșit în oraș să ne distrăm, dacă vrei să te joci, du-te acasă și fă-o pe comp.”
Era incredibilă presiunea de a fi prezent. La o masă oarecare, sprâncenele încruntate, câte un pufăit în dezacord și vedeai cum omul absent se reîntorcea cu ochii spre tine. Aveam un dispreț subtil pentru obiectele care-ți furau atenția. Priveam cu un soi de admirație și suspiciune gadgetul – avea forța incredibilă de a ne conecta cu tipii și tipele faine pe care le cunoșteam. Știai că vrei să-l vezi pe X, azi, mâine, să-i auzi vocea. Și aveai telefonul ăla să-ți aline dorul. Nicio secundă nu ne trecea prin cap că poate fi o fereastră către entertainment sau către o pleiadă de necunoscuți interesanți.
Neomania era, de asemenea, un lucru de neînțeles. Erau tipi care-și punea ultimul model de telefon pe masă, iar noi râdeam.
“A, ce drăguț, arată bine, ia zi, ai auzit de albumul cutare? Ai citit de cutare”
Apoi au apărut primii care erau pe hands-free. Zgomotoși, importanți, dezbăteau afaceri pe stradă, ca într-o premieră la Odeon. Ringtone-urile polifonice umpleau tramvaiele. Oameni importanți peste tot.
Ne-am retras ceva vreme în niște cafenele fără telefoane, dar viitorul ne-a ajuns din urmă. Timpul, vârsta, comoditatea, singurătate, anxietatea.
Mai ies la plimbare fără telefon, doar cu ceasul pe mână, și mă uit în jur. Băncile, insulele între treceri de pietoni, cafenelele, toate sunt pline de stafii cu ochii în telefon. Gârboviții.
Oamenii ridică ochii din telefon și au un văl invizibil pe ochi, reziduurile unor fragmente de imagini care nu sunt din lumea aia care se află la un metru de ei.
Rar, foarte rar, câte o pereche de ochi limpezi îmi întâlnește privirea, ca și cum ne-am spune, complice, telepatic, uite, omule, eu sunt prezent. Știu de cafenelele alea în care ai fost. Nici măcar nu trebuie să citim articolele care încep: “Oamenii de știință au descoperit că telefonul…”
Uneori un surâs într-o cafenea, între valuri de stafii.
Rezistența, începutul.