Mă întreabă X, copil de 5 ani, purtător al unui zâmbet inocent: “Poie, tu ești un om tânăr sau un om bătrân?”
Ce copil deștept și insensibil!
Da, copile, e o întrebare bună. Uite, când ești între vârste, ca mine, uneori te trezești putrezit. Alteori, îți saltă inima de bucurie după ce dormi bine o noapte.
Mă simt acasă în mijlocul tinerilor, chiar dacă tinerii ăia nu mă mai văd. Am intrat la un f*ckin’ party de unde se auzea muzica mea și, efectiv, tinerii ăia se uitau prin mine.
Îmi venea să le țip în față: “Băi, suflete parfumate, eu sunt de-al vostru, hai să dansăm împreună ca nebunii!” Evident, nu eram de-ai lor. Mă trădează ridurile fine.
Uneori mă uit în oglindă și-mi văd, dincolo de ridurile discrete, trăsăturile de june. “Nu stau rău”, îmi zic. Măcar n-arăt ca porcii pe care-i văd prin jeep-urile patriei. Uite semnele ce prevestesc ceva: un fir alb cârlionț aici, cearcănele rozalii, privirea temperată.
MS se întreabă, în cartea sa1, dacă există un moment anume în care un om se maturizează – la ce vârstă?
Uneori, da, există un moment precis. Prima chirie. Primul credit. Prima moarte. Primul copil. Primul accident.
Primul “Bună ziua, ce doriți?” Te uiți în jur perplex. Stai, sunt singur. Crezi că n-auzi bine, mi s-a spus “dumneavoastră?”
Alteori maturizarea nu ține de vârstă. Exemplul unor CEO fragili. Oameni cu părul sur, care stau cu fundul pe saci de aur, dar care clipesc ca niște copii pierduți când cineva le zâmbește pe stradă.
Hibrizii. Copil pe scaunul de dentist, dar un adult în toată firea atunci când scoate bastonul la câinii de stână ce se îndreaptă spre familia lui. Doctori în fizică, care scapă un oftat adânc când văd câte o căpiță de fân din tren. Căpița bunicului.
Bună întrebare, măi copile.
Se zice că nu ne sperie oglinda, pentru că îmbătrânirea este un proces lent, ochiul acceptă transformarea lentă a fizionomiei. Ne sperie doar alți bătrâni pe care-i vedem pe stradă, foști colegi de-ai noștri de liceu sau de facultate.
I-am răspuns în final.
Copile, eu cred că eu am toate vârstele, deodată.
Dar sunt f*ckin’ invizibil la un party.
Moya Sarner: When I Grow Up.